Vehicul cu emisii reduse (LEV)

Vehiculul cu emisii reduse, cunoscut prin acronimul LEV (Low Emissions Vehicle), este un automobil omologat să elibereze mai puțini poluanți reglementați decât un standard de referință prestabilit. Eticheta a apărut fiindcă legiuitorii aveau nevoie de un mod prin care să deosebească mașinile mai curate de restul parcului auto, atât pentru a răsplăti producătorii care au investit în tehnologii mai curate, cât și pentru a oferi publicului un însemn ușor de recunoscut, legat de un beneficiu ecologic real. Important de reținut: un LEV se definește prin emisiile omologate la evacuare ale unor poluanți precum oxizii de azot, hidrocarburile și monoxidul de carbon, iar nu prin cantitatea de dioxid de carbon, chiar dacă în practică cele două merg adesea mână în mână.

Conceptul a luat naștere la California Air Resources Board, la începutul anilor 1990, instituție care a introdus un cadru gradat de categorii. În acea schemă, LEV se situa alături de niveluri tot mai severe, precum ULEV (vehicul cu emisii ultra-reduse), SULEV (vehicul cu emisii super-ultra-reduse) și clasa cu zero emisii, ZEV. Fiecare nivel preciza o masă maximă admisă pentru fiecare poluant pe milă parcursă, măsurată după o procedură de testare standardizată. Producătorii erau obligați să se asigure că emisiile medii ale mașinilor vândute se situau sub un plafon aflat în scădere continuă, ceea ce a împins întreaga piață spre niveluri tot mai curate cu trecerea timpului.

Din punct de vedere mecanic, atingerea statutului de LEV se bazează pe o combinație de dozare precisă a combustibilului, ardere optimizată, tratare a gazelor de evacuare prin convertoare catalitice cu trei căi și control strict al emisiilor evaporative. Omologarea este rezultatul testărilor de laborator raportate la limitele prescrise, astfel că denumirea reflectă o performanță măsurată într-un ciclu definit, iar nu prezența unei singure componente hardware.

Pentru proprietari, valoarea practică a unui LEV este adesea de ordin financiar și de reglementare. Multe jurisdicții leagă această clasificare de stimulente: impozitare auto redusă, subvenții, scutiri de la taxele de congestie sau de la cele din zonele cu aer curat ori dreptul de a circula în zone unde vehiculele mai poluante sunt restricționate. Fiind un termen administrativ, sensul său exact și avantajele asociate variază considerabil de la o țară la alta și chiar de la un oraș la altul, încât o mașină marcată LEV într-o schemă s-ar putea să nu atingă pragul folosit în alta.

Nu trebuie confundat vehiculul cu emisii reduse cu un vehicul cu zero emisii sau electric. Un LEV poate fi în continuare antrenat de un motor cu ardere internă; el doar emite mai puțin decât pragul de referință. Clasificarea tinde de asemenea să evolueze, întrucât pragurile care odinioară încadrau o mașină ca având emisii reduse se înăspresc până când aceeași mașină nu mai îndeplinește standardul.

În Europa, rolul echivalent îl joacă normele Euro de emisii, Euro 6 fiind reperul actual, în timp ce valorile de dioxid de carbon și de NOx se urmăresc separat. A înțelege un LEV înseamnă, prin urmare, a-l citi în contextul său specific de reglementare, iar nu ca pe un grad fix și universal de curățenie.