Înălțime totală

Înălțimea totală este una dintre cele trei dimensiuni exterioare principale prin care se descrie un automobil, măsurată pe verticală de la sol până la punctul cel mai de sus al caroseriei. Există ca valoare standardizată tocmai pentru că mare parte din caracterul practic, din amenajarea interioară și din comportamentul unei mașini decurge din cât de înaltă este aceasta. Producătorii indică de regulă înălțimea la masa proprie a vehiculului, cu anvelopele umflate la presiunile recomandate, iar valoarea include de obicei elementele fixe de pe plafon, precum antena tip aripioară de rechin sau barele longitudinale, atunci când acestea fac parte integrantă din construcție.

Măsurătoarea se ia până la cel mai înalt punct structural fix al caroseriei, care la majoritatea mașinilor este centrul panoului de plafon. Acolo unde vehiculul are bare de plafon, un portbagaj de plafon sau o antenă deschisă, acestea pot fi excluse ori indicate separat, fiind accesorii, nu părți ale caroseriei. Deoarece cursa suspensiei și încărcătura modifică garda la sol, valoarea declarată presupune un automobil static, neîncărcat; un break plin sau o mașină cu suspensie pneumatică reglabilă coborâtă pentru rulajul pe autostradă va sta vizibil mai jos decât înălțimea de catalog.

Înălțimea influențează direct ceea ce mașina le poate oferi ocupanților. O caroserie mai înaltă ridică linia plafonului, ceea ce ameliorează în general spațiul deasupra capului și ușurează urcarea și coborârea, un avantaj care explică în bună parte atracția SUV-urilor compacte și a monovolumelor pentru șoferii în vârstă și pentru familii. Poziția de ședere poate fi setată mai sus, oferind o vizibilitate dominantă asupra drumului. Compromisul este de natură aerodinamică: o caroserie înaltă opune curentului de aer o suprafață frontală mai mare, sporind rezistența la înaintare și, odată cu ea, consumul și zgomotul aerodinamic la viteză.

Există și o consecință dinamică. Un vehicul mai înalt tinde să poarte o parte mai mare din masă la înălțime, ridicându-și centrul de greutate și accentuând ruliul în viraje, precum și riscul teoretic de răsturnare în manevrele extreme. Mașinile sport sunt de aceea în mod deliberat joase, adesea mult sub 1,3 metri, pentru a ține masa aproape de carosabil, în timp ce dubele și SUV-urile mari pot depăși 1,8 sau chiar 2,0 metri. Inginerii contracarează dezavantajul dinamic al unei caroserii înalte cu bare antiruliu mai rigide, cu plasarea joasă a componentelor grele, precum bateriile, și cu controlul electronic al stabilității.

În folosința de zi cu zi, valoarea contează cel mai mult pentru acces și depozitare. Parcările supraetajate și subterane impun frecvent limite de înălțime de circa 1,9 până la 2,1 metri, iar un garaj de casă sau o punte de feribot pot fi și mai restrictive, așa că cei care cumpără SUV-uri și dube înalte ar trebui să verifice înălțimea publicată, adăugând ideal barele sau cutiile de plafon pe care intenționează să le monteze. Înălțimea influențează garda la sol și unghiurile de atac doar indirect; sunt măsurători distincte, înălțimea totală descriind partea de sus a mașinii, iar garda la sol spațiul de dedesubt. Citită alături de lungimea totală și de lățimea totală, înălțimea completează cutia de gabarit care definește modul în care un vehicul ocupă spațiul.