Hibrid plug-in (PHEV)

Vehiculul hibrid plug-in, prescurtat universal PHEV, este o mașină care poartă atât un motor cu ardere internă convențional, cât și un motor electric alimentat de o baterie suficient de mare pentru a fi reîncărcată de la rețea și pentru a propulsa mașina exclusiv electric pe o distanță semnificativă. Se situează la mijloc, între hibridul obișnuit, a cărui baterie mică doar asistă motorul termic, și mașina complet electrică, ce nu are deloc motor termic. Trăsătura definitorie este în chiar denumirea sa: spre deosebire de un hibrid cu autoîncărcare, un PHEV are o priză de încărcare, iar această capacitate de a prelua energie din rețea este cea care îi conferă o autonomie reală în mod pur electric.

Această autonomie utilizabilă se situează de regulă între 40 și 100 de kilometri cu bateria încărcată complet, suficient pentru a acoperi naveta zilnică și treburile curente ale majorității oamenilor fără a arde combustibil. Pentru drumurile scurte, mașina se comportă ca un vehicul electric silențios și lin, bazându-se pe o baterie mult mai mare decât a unui hibrid, adesea în jur de 10 până la 25 de kilowați-oră. Când bateria se descarcă sau când șoferul cere mai multă performanță decât poate oferi motorul electric, motorul termic intervine, iar vehiculul continuă să funcționeze ca un hibrid convențional eficient, cu autonomia mare și realimentarea rapidă a benzinei sau motorinei. Această natură duală este atracția centrală a PHEV-ului: condus electric pentru fiecare zi, combustibil lichid pentru călătoria lungă ocazională și nicio dependență de găsirea unei stații de încărcare pe traseu.

Randamentul unui PHEV depinde în mod unic de felul în care îl folosește proprietarul. Condus cu cap de cineva care îl conectează regulat la priză și își păstrează majoritatea drumurilor în limitele autonomiei electrice, poate atinge costuri de exploatare și emisii la evacuare foarte reduse, funcționând practic ca o mașină electrică cea mai mare parte a timpului. Condus de cineva care nu îl încarcă niciodată, același vehicul devine o mașină grea care cară degeaba o baterie mare și un motor termic, iar consumul său real de combustibil poate fi mai mare decât al unui model convențional echivalent. Această dependență de comportament explică de ce cifrele oficiale de consum ale unui PHEV, măsurate cu bateria încărcată complet, arată adesea mult mai bine decât mediile pe care le obțin efectiv șoferii.

Tehnologia a fost o etapă intermediară pragmatică în tranziția dinspre combustibilii fosili, oferind cumpărătorilor o cale de a electrifica o parte din condus fără teama de a rămâne fără autonomie care îi descurajează pe unii să treacă integral la electric, și dând producătorilor o rută spre emisii medii pe flotă mai mici. Există mai multe arhitecturi de lanț de propulsie, de la sisteme în care motorul termic și cel electric pot propulsa fiecare roțile, până la dispuneri de tip serie, în care motorul termic acționează în principal ca generator.

În familia mai largă a mașinilor electrificate, PHEV-ul se află cu un pas clar deasupra hibridului mild și a hibridului integral, niciunul neputând fi conectat la priză, și cu un pas sub vehiculul electric cu baterie, care renunță complet la motorul termic. Valoarea sa se sprijină în mare măsură pe disciplina șoferului de a ține bateria încărcată, motiv pentru care conceptul de autonomie electrică este atât de central pentru a înțelege ce poate și ce nu poate oferi un hibrid plug-in.