Prelungitor de autonomie (REx)

Prelungitorul de autonomie, prescurtat de obicei REx, este o mică unitate auxiliară de putere montată pe o mașină electrică cu unicul scop de a genera electricitate în mers, extinzând astfel distanța pe care mașina o poate parcurge înainte de a avea nevoie să fie conectată la priză. În aproape toate cazurile, ia forma unui motor compact pe benzină, adesea o unitate mică în doi sau trei cilindri, cuplată la un generator. Sarcina sa este să împiedice descărcarea completă a bateriei într-o călătorie lungă, acționând ca o plasă de siguranță electrică, nu ca mijloc principal de propulsie.

Trăsătura definitorie a unui prelungitor de autonomie, cea care îl deosebește de un hibrid plug-in, este că motorul său nu trimite niciodată putere direct către roți. Mașina rămâne propulsată în întregime de motorul electric în orice moment; singura ieșire a motorului termic este electricitatea. Aceasta este o dispunere de tip serie, în care energia curge de la motorul termic la generator, apoi la baterie sau la motorul electric, niciodată printr-o legătură mecanică cu drumul. Pentru că motorul termic este eliberat de cerințele propulsării mașinii, el poate fi mic și acordat să funcționeze la turația sa cea mai eficientă, pornind doar când nivelul de încărcare al bateriei scade sub un prag stabilit și oprindu-se din nou odată ce s-a refăcut o rezervă.

Scopul dispozitivului este direct acela de a combate anxietatea autonomiei, păstrând totodată experiența condusului electric. Pentru majoritatea drumurilor, mașina rulează silențios doar pe baterie, exact ca un vehicul pur electric, iar motorul termic nu se trezește la viață. În drumul lung ocazional, sau când nicio stație de încărcare nu este la îndemână, generatorul întreține discret bateria și permite șoferului să-și continue drumul, înlăturând grija de a rămâne blocat, fără a renunța la finețea și liniștea propulsiei electrice pentru uzul cotidian. Rezervorul de combustibil este de obicei modest, reflectând rolul motorului de rezervă, nu de cal de povară.

Conceptul s-a bucurat de notorietate în primii ani ai condusului electric de masă, când autonomiile bateriilor erau scurte iar rețeaua de încărcare publică era imatură, iar un mic generator oferea o liniște ieftină. Pe măsură ce capacitățile bateriilor au crescut, iar autonomiile de câteva sute de kilometri au devenit normale, prelungitorul de autonomie a căzut în mare parte în dizgrație, fiind privit ca o complicație care adăuga greutate și cost pentru un beneficiu de care tot mai puțini șoferi simțeau nevoia. Mai recent, ideea a fost reînviată sub eticheta de vehicul electric cu autonomie extinsă, sau EREV, în special pe piețele unde infrastructura de încărcare este încă în dezvoltare sau unde vehiculele mai mari beneficiază de rezerva oferită de un generator.

Un prelungitor de autonomie se află conceptual între vehiculul electric cu baterie, cu care seamănă îndeaproape în uzul zilnic, și hibridul plug-in, de care diferă prin păstrarea motorului termic complet separat de roți. Ca și acestea, depinde de motorul electric pentru tot condusul efectiv, iar valoarea sa se înțelege cel mai bine în raport cu autonomia electrică a unei mașini: există tocmai pentru a adăuga o rezervă alimentată cu combustibil dincolo de ce poate oferi bateria singură.