Climatizare automată

Climatizarea automată este un sistem de încălzire, ventilație și aer condiționat care menține habitaclul la temperatura aleasă de ocupant, gestionând singur procesul, în loc să-l lase pe șofer să umble la viteza ventilatorului și la cursoarele de temperatură. Acolo unde un sistem manual de bază face pur și simplu ce-i spune șoferul, sistemul automat primește o țintă — să zicem douăzeci și unu de grade Celsius — și apoi decide continuu cât de mult să încălzească sau să răcească, cu ce turație să rotească ventilatorul și încotro să dirijeze aerul pentru a atinge și a menține acea valoare. Există pentru că menținerea confortului într-un vehicul în mișcare este o problemă cu adevărat variabilă: soarele, temperatura de afară, viteza și numărul de ocupanți schimbă bilanțul termic de la un minut la altul.

Sistemul funcționează printr-o mică rețea de senzori care alimentează o unitate de comandă. Senzorii de temperatură din interior, un senzor exterior și, adesea, un senzor de radiație solară montat lângă parbriz raportează condițiile către controler, care le compară cu valoarea setată și acționează corespunzător elementele de execuție. Sistemul modulează proporția de aer care trece peste radiatorul de încălzire și peste vaporizatorul instalației de aer condiționat, variază turația ventilatorului și mișcă clapetele de distribuție pentru a trimite aer spre față, spre picioare sau spre parbriz. Instalațiile mai sofisticate adaugă și un senzor de umiditate și un senzor de calitate a aerului, care poate închide automat clapeta de recirculare atunci când detectează gaze de eșapament sau poluanți afară.

Pentru ocupant, avantajul este un confort constant, fără bătaie de cap. Odată aleasă o temperatură, sistemul absoarbe perturbațiile — un tunel lung, o izbucnire bruscă de soare, o creștere a vitezei pe autostradă — fără corecțiile manuale permanente pe care le-ar cere un sistem de bază. Acest lucru reduce distragerea atenției și tinde să producă un climat mai uniform în habitaclu decât reușesc majoritatea oamenilor manual.

Multe mașini oferă variante cu mai multe zone, de obicei pe două sau patru zone, în care habitaclul este împărțit în arii reglate independent. Setări separate de temperatură pentru șofer și pentru pasagerul din față, iar uneori și pentru ocupanții din spate, se obțin prin împărțirea fluxului de aer cu ajutorul unor clapete de amestec comandate individual, astfel încât aerul mai cald să ajungă într-o parte, iar cel mai rece în cealaltă. Asta le permite unor persoane cu preferințe diferite să călătorească împreună în confort.

La vehiculele electrice, climatizarea automată capătă o importanță suplimentară, deoarece se alimentează direct din bateria de tracțiune, nu din căldura reziduală a unui motor termic. Încălzirea habitaclului, în special, poate consuma o parte însemnată din energia stocată pe vreme rece, așa că are un efect măsurabil asupra autonomiei. De aceea mașinile electrice cuplează tot mai des sistemul de climatizare cu o pompă de căldură, cu preclimatizare în timp ce sunt la priză și cu funcții precum încălzirea țintită a scaunelor și a volanului, care încălzesc persoana, nu întregul volum de aer. Folosită cu cap, climatizarea automată într-o mașină electrică este, prin urmare, la fel de mult un instrument de eficiență, cât și unul de confort, lucrând strâns cu strategia de management termic care menține și bateria în fereastra ei ideală de funcționare.