Cutie de viteze automată

Cutia de viteze automată este o transmisie care selectează și schimbă singură rapoartele de transmitere, eliberând șoferul de manevrarea ambreiajului sau de schimbarea manuală a treptelor. Șoferul alege un sens cu selectorul, de regulă Park, Reverse, Neutral sau Drive, iar de acolo controlează mașina doar cu pedalele de accelerație și frână; transmisia citește viteza, sarcina și poziția accelerației și decide când să schimbe treapta. Această simplitate, deosebit de binevenită în trafic aglomerat și pe pante, este motivul pentru care automata a ajuns să domine vânzările pe multe dintre cele mai mari piețe auto ale lumii.

Termenul acoperă mai multe mecanisme destul de diferite între ele, nu un singur tip constructiv. Automata clasică folosește un convertor hidraulic de cuplu, un cuplaj fluid care multiplică cuplul la turații joase și permite motorului să meargă la relanti cu mașina staționară, alimentând un train epicicloidal ale cărui rapoarte sunt selectate prin ambreiaje și benzi acționate hidraulic. O cutie cu ambreiaj dublu folosește, în schimb, două ambreiaje și, practic, două cutii manuale comandate de un calculator, preselectând treapta următoare pentru schimbări extrem de rapide. Transmisia cu variație continuă renunță cu totul la treptele fixe, folosind o curea sau un lanț ce rulează între scripeți cu diametru variabil, oferind o gamă continuă de rapoarte, în timp ce un automobil electric pe baterie are adesea nevoie doar de o singură treaptă fixă de reducere, pentru că motorul electric livrează cuplu pe un interval larg de turații.

Pentru șofer, beneficiul de zi cu zi este ușurința și fluiditatea. Nu există ambreiaj de echilibrat la pornirea pe o pantă, nu trebuie luată mâna de pe volan pentru a schimba treapta și nu există risc de oprire a motorului, lucruri care reduc efortul și fac condusul stop-and-go vizibil mai puțin obositor. Unitățile moderne sunt, de altfel, autentic rapide: o cutie bună cu ambreiaj dublu sau o automată cu convertor în opt sau nouă trepte schimbă acum mai repede și mai lin decât majoritatea șoferilor reușesc cu o manuală, iar eșalonarea strânsă a numeroaselor lor rapoarte menține motorul în zona cea mai eficientă sau cea mai promptă.

Istoria tehnologiei începe cu primele automate cu cuplaj fluid produse de serie la sfârșitul anilor '30 și în anii '40, trece prin unitățile cu trei și patru trepte și ajunge la transmisiile actuale cu opt, nouă sau zece rapoarte, cu ambreiaj dublu și cu software de comandă sofisticat. Îmbunătățirea ambreiajelor de blocare, care cuplează mecanic motorul de cutie la viteză de croazieră pentru a elimina patinarea și ineficiența cuplajului hidraulic, alături de software-ul adaptiv de comandă, a șters mare parte din penalizarea de consum pe care automata o avea altădată.

Rămân totuși compromisuri de cântărit. Automatele costă în general mai mult la achiziție decât echivalentele manuale, pot fi mai scumpe de reparat, iar tipurile mai complexe pot necesita uleiuri speciale și revizii periodice. Unii șoferi simt și lipsa angajării mecanice directe a unei manuale, iar o transmisie cu variație continuă prost calibrată poate genera senzația de bandă de cauciuc, cu turația motorului crescând înaintea vitezei mașinii la accelerare.

Cutia de viteze automată stă în contrast cu cea manuală, care îi cere șoferului să acționeze ambreiajul și maneta de viteze. Ca familie, include automata cu convertor, cutia cu ambreiaj dublu și transmisia cu variație continuă, fiecare un răspuns ingineresc diferit la același obiectiv: schimbarea treptelor fără intervenția șoferului.