Amortizare

Amortizarea este rezistența controlată aplicată mișcării suspensiei unui vehicul, cu scopul de a disipa energia și de a împiedica arcurile să oscileze liber. Ea există fiindcă un arc lăsat de unul singur, odată dezechilibrat de o denivelare, ar continua să salte în sus și în jos pe parcursul mai multor cicluri, acumulând și eliberând energie fără să se liniștească vreodată. Amortizarea transformă acea energie cinetică în căldură și o disipă, astfel încât roata revine repede pe carosabil, iar caroseria se așază; acest lucru este esențial atât pentru confortul de rulare, cât și pentru aderența anvelopei la suprafață.

Rezistența este asigurată de amortizoare, deși, riguros vorbind, amortizorul controlează mișcarea mai degrabă decât să preia șocul inițial, sarcină ce revine arcului. Un amortizor telescopic obișnuit conține un piston care se deplasează prin ulei într-un tub etanș; orificii mici și supape cu arc din piston limitează curgerea uleiului dintr-o parte în cealaltă, iar forța necesară pentru a împinge fluidul prin acele restricții este cea care se opune mișcării suspensiei. Întrucât rezistența crește odată cu viteza de deplasare, amortizoarele reacționează blând la solicitările lente și lin și ferm la cele bruște.

Calitatea amortizării este o chestiune de echilibru fin, iar greșelile se observă imediat. O amortizare prea slabă lasă mașina să plutească și să se legene, caroseria continuând să se balanseze după fiecare denivelare, iar roțile săltând peste obstacole cu pierderea aderenței. O amortizare prea puternică face suspensia dură și reticentă la mișcare, transmițând fiecare asperitate în habitaclu și afectând din nou aderența, fiindcă anvelopa este zgâlțâită de pe drum în loc să fie ținută în contact cu el. Arta reglării șasiului stă în găsirea acelei rezistențe care păstrează caroseria stabilă fără a sacrifica supleţea.

Amortizoarele se reglează separat pentru cele două sensuri de cursă. Amortizarea pe comprimare controlează urcarea roții către caroserie atunci când lovește un obstacol, în timp ce amortizarea pe revenire controlează coborârea roții pe măsură ce arcul o împinge din nou în jos. Acestea se setează de regulă la valori diferite, adesea cu amortizarea pe revenire mai puternică decât cea pe comprimare, astfel încât suspensia să absoarbă șocurile lin, dar să își revină controlat, fără a azvârli caroseria în sus.

Amortizarea nu este neapărat fixă. Amortizoarele reglabile permit modificarea manuală a fermității, iar suspensiile adaptive o variază electronic, în timp real, folosind supape sau fluid magnetoreologic, a cărui vâscozitate se schimbă sub acțiunea unui câmp magnetic, pentru a întări sau înmuia răspunsul în funcție de starea drumului și de stilul de conducere. Astfel, o singură mașină poate oferi, la cerere, atât o rulare suplă, cât și un control ferm al caroseriei.

Amortizarea este inseparabilă de componentele și conceptele din jurul ei. Este realizată de amortizor, lucrează împreună cu arcurile pe care le controlează, se împarte în fazele de comprimare și de revenire și atinge forma cea mai sofisticată în suspensia adaptivă.