Amortizorul este componenta suspensiei care controlează mișcarea arcurilor, împiedicând mașina să salte repetat după ce a trecut peste o denivelare. Un arc, de unul singur, este un acumulator de energie: dacă îl comprimi, împinge înapoi, iar odată perturbat va oscila în sus și în jos timp de mai multe cicluri înainte de a se opri. Nestăpânită, această oscilație ar face mașina să plutească și să se legene incontrolabil și, mai periculos, ar face anvelopele să sară de pe carosabil. Amortizorul există tocmai pentru a absorbi acest surplus de energie și a readuce rapid suspensia la o stare stabilă.
Reușește acest lucru transformând energia cinetică a mișcării suspensiei în căldură. În interiorul amortizorului, un piston fixat de partea mobilă a suspensiei este împins printr-un corp umplut cu ulei, iar pe măsură ce se deplasează împinge acest ulei prin orificii și supape mici, calibrate. Rezistența pe care o întâmpină uleiul forțat prin aceste canale se opune mișcării, iar lucrul depus împotriva acestei rezistențe se transformă în căldură, care este apoi disipată în aerul din jur. Dimensionând precis supapele, inginerii controlează cât de mult se opune amortizorul mișcării și pot face ca acesta să se comporte diferit la comprimare față de detentă, ceea ce reprezintă cheia reglării confortului de rulare.
Efectul asupra mașinii este menținerea anvelopelor lipite ferm de carosabil și a caroseriei stabile. O suspensie bine amortizată se așază imediat după o perturbație, păstrând sarcina de contact constantă a anvelopei de care depind aderența, frânarea și direcția. O amortizare prea moale lasă caroseria să plutească și roțile să sară, în timp ce o amortizare prea fermă transmite impacturi seci în habitaclu și poate reduce aderența pe suprafețele denivelate. Amortizorul lucrează, prin urmare, mână în mână cu arcul: arcul preia sarcina și absoarbe denivelarea, iar amortizorul controlează cum se desfășoară în timp această absorbție.
Componenta este cunoscută universal sub denumirea sa populară, aceea de amortizor (în limbajul curent, uneori asociat și termenului "șoc"), deși această asociere este oarecum improprie, întrucât în realitate arcul absoarbe șocul, în timp ce amortizorul controlează mișcarea rezultată. Construcția variază, de la modele simple cu țeavă dublă (twin-tube) la unități mai sofisticate cu țeavă unică (monotube) și cu gaz sub presiune, care împiedică spumarea uleiului în condiții de solicitare intensă, până la amortizoare adaptive a căror rezistență poate fi variată electronic în funcție de condiții, așa cum se întâmplă în sistemele moderne de suspensie adaptivă.
La fel ca orice componentă umplută cu ulei, amortizorul se uzează în timp, iar unul defect se trădează printr-o rulare ce plutește, printr-un plonjon excesiv al botului la frânare, prin uzura neuniformă a anvelopelor sau prin scurgeri vizibile de lichid din corp. Amortizoarele uzate măresc spațiul de frânare și degradează ținuta de drum, motiv pentru care reprezintă un punct standard de verificare, inclusiv la inspecția tehnică periodică (ITP). Amortizorul este cel mai adesea montat alături de un arc elicoidal, iar într-un picior telescopic MacPherson cele două sunt combinate într-o singură unitate portantă, ceea ce face din amortizor unul dintre cele mai fundamentale elemente ale oricărei suspensii.
- Controlează mișcarea arcurilor, oprind săltarea repetată
- Forțează uleiul prin supape pentru a transforma energia în căldură
- Menține anvelopele pe carosabil și caroseria stabilă
- Cunoscut popular ca amortizor; poate fi adaptiv