WLTP

Procedura mondială armonizată de testare a vehiculelor ușoare, abreviată universal WLTP, este testul standardizat de laborator folosit pentru a măsura consumul de combustibil, emisiile de dioxid de carbon și, în cazul vehiculelor electrificate, autonomia electrică a unui autoturism sau a unei dube ușoare. Ea există deoarece cumpărătorii, autoritățile de reglementare și cele fiscale au nevoie de un etalon unic și reproductibil prin care diferitele modele să poată fi comparate, iar cifrele rezultate alimentează direct impozitarea vehiculelor, țintele medii de emisii pe flotă și etichetele afișate în showroom.

WLTP a fost dezvoltată sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru a înlocui Noul ciclu european de conducere, sau NEDC, care devenise notoriu pentru subestimarea consumului real. NEDC data din anii 1980 și folosea un profil de conducere blând și nerealist, cu lungi secțiuni la viteză constantă și accelerări modeste, astfel încât diferența dintre consumul declarat și cel atins efectiv de șoferi creștea constant pe măsură ce motoarele și automobilele evoluau. WLTP a fost introdusă treptat pentru modelele europene noi între 2017 și 2019, tocmai pentru a reduce acest decalaj.

Din punct de vedere tehnic, testul se desfășoară pe un banc cu role, sau dinamometru de șasiu, într-un laborator cu temperatură controlată, gazele de evacuare și consumul energetic ale mașinii fiind măsurate cu precizie pe tot parcursul. Ciclul WLTP este mai lung și mai rapid decât cel vechi, durează aproximativ treizeci de minute și acoperă circa douăzeci și trei de kilometri la o viteză medie de aproape patruzeci și șase de kilometri pe oră, cu o viteză maximă mai mare și accelerări mai prompte și mai variate, repartizate pe faze de viteză joasă, medie, înaltă și foarte înaltă, care reflectă mai bine utilizarea urbană, rurală și pe autostradă.

O îmbunătățire importantă față de NEDC este că WLTP ia în calcul factori care influențează cu adevărat consumul unei mașini date. Procedura este mult mai sensibilă la masa vehiculului, la rezistența aerodinamică și la rezistența la rulare și, esențial, ține cont de dotările opționale: jantele mai mari, plafoanele panoramice și alte extraopțiuni care adaugă greutate sau frecare pot ridica valorile omologate. Astfel, o mașină puternic echipată poate avea o valoare oficială de CO2 mai ridicată și, prin urmare, o categorie de impozitare mai mare decât același model în versiunea de bază.

Întrucât nici măcar un test de laborator riguros nu poate cuprinde toate variabilele din realitate, WLTP este completată de testarea emisiilor în condiții reale de conducere, cunoscută drept RDE. RDE folosește echipamente portabile de măsurare montate pe mașină în timpul deplasării efective pe drumuri publice și vizează mai ales poluanți precum oxizii de azot și particulele, nu consumul de combustibil. Împreună, cele două proceduri acoperă atât reproductibilitatea de laborator, cât și realitatea de pe șosea.

Rămâne important ca valorile WLTP să fie citite ca repere comparative, nu ca garanții, deoarece rezultatele individuale depind de stilul de conducere, climă, încărcătură și traseu. Procedura este strâns legată de NEDC pe care l-a înlocuit, de testarea RDE pentru poluanți și de măsurile fundamentale ale consumului de combustibil și ale emisiilor de CO2 care orientează atât alegerea consumatorului, cât și conformitatea cu reglementările într-o mare parte a lumii.