Tracțiune spate (RWD)

Tracțiunea spate, abreviată RWD (rear-wheel drive), este arhitectura în care puterea motorului este trimisă către roțile din spate, în timp ce roțile din față se ocupă exclusiv de virare. Este configurația clasică a automobilului, dominantă în prima jumătate a secolului XX și preferată și astăzi pe modelele de performanță, de lux și pe cele construite pentru sarcini grele. Prin separarea sarcinilor de tracțiune și de direcție între cele două punți, RWD permite fiecărei perechi de roți să facă bine un singur lucru, nu două în același timp.

Într-un model RWD tipic, motorul este plasat în față, iar cuplul este transmis spre spate prin cutia de viteze și un arbore cardanic către un diferențial montat pe puntea spate, care antrenează roțile din spate. Această dispunere repartizează masele importante pe toată lungimea caroseriei și ajută la obținerea unei distribuții echilibrate a greutății față-spate, ideal apropiată de 50:50. Echilibrul bun al maselor, combinat cu absența oricărei forțe de tracțiune pe roțile din față, oferă acestor automobile sensibilitatea caracteristică și directețea direcției.

Un avantaj-cheie este eliminarea efectului de torque steer, tendința unui automobil puternic cu tracțiune față de a smuci volanul la accelerații puternice. Fiindcă roțile din față nu transmit cuplu, direcția rămâne curată și nealterată, indiferent de puterea aplicată. Tracțiunea spate folosește, în plus, mai eficient puterea: la accelerație, masa se transferă către spate, peste roțile motoare, apăsându-le mai puternic pe asfalt și îmbunătățind aderența tocmai când tracțiunea este cea mai necesară. De aceea, automobilele sportive de mare putere, berlinele premium și multe vehicule de performanță folosesc această soluție, care convine și remorcării ori transportului de încărcături grele, ce adaugă greutate peste puntea spate motoare.

Arhitectura are și dezavantaje. Cu roțile motoare la spate și, în cazul motorului plasat în față, cu o sarcină statică mai mică deasupra lor, aderența pe zăpadă și gheață poate fi mai slabă decât la tracțiunea față, unde masa motorului apasă direct pe roțile motoare. Mașinile cu tracțiune spate sunt, de asemenea, predispuse la subviraj invers, adică la pierderea aderenței punții spate înaintea celei din față, când partea din spate alunecă în afara curbei, mai ales dacă puterea este aplicată brusc. În mâini experimentate, fenomenul poate fi controlat și chiar plăcut, dar cere mai multă atenție, motiv pentru care modelele RWD moderne se bazează masiv pe controlul electronic al stabilității (ESC).

Tracțiunea spate se opune tracțiunii față, mai ieftină, mai eficientă ca spațiu și mai sigură pentru condusul de zi cu zi, și tracțiunii integrale, care combină aderența tuturor roților motoare cu o bună parte din echilibrul unei arhitecturi orientate spre spate. Alegerea reflectă prioritățile autovehiculului: tracțiune față pentru spațiu și economie, tracțiune spate pentru puritatea ținutei de drum și utilizarea curată a puterii, tracțiune integrală pentru siguranță în orice condiții meteo.