Tracțiune pe două roți (2WD)

Tracțiunea pe două roți, abreviată 2WD, descrie orice configurație în care motorul trimite cuplul către numai două dintre roțile vehiculului, nu către toate patru. Este cea mai răspândită soluție de transmisie pe automobilele obișnuite și este termenul-umbrelă ce acoperă atât tracțiunea față, în care este antrenată perechea din față, cât și tracțiunea spate, în care sunt motoare roțile din spate. Caracteristica definitorie este pur și simplu aceea că o singură punte propulsează vehiculul, în timp ce cealaltă rulează liber.

Diferența dintre cele două forme de 2WD modelează în bună măsură comportamentul mașinii. Tracțiunea față grupează motorul, cutia de viteze și roțile motoare în partea din față, trăgând efectiv mașina; soluția este eficientă ca volum util, în general stabilă și iertătoare, motiv pentru care echipează marea majoritate a hatchback-urilor și a sedanelor. Tracțiunea spate împinge mașina din spate și separă funcțiile de direcție și de propulsie între cele două punți, fiind preferată pe modelele sportive și pe multe automobile premium, deoarece permite o repartiție mai bună a maselor și un comportament dinamic mai neutru.

Principalul atu al tracțiunii pe două roți este simplitatea. Cu o singură punte motoare nu mai există cutie de transfer, al doilea diferențial sau arbore cardanic suplimentar, astfel încât sistemul este mai ușor, mai puțin complex și mai ieftin de construit și de reparat. Această greutate redusă și frecările mai mici din transmisie se traduc prin economie de combustibil și prin cheltuieli de exploatare mai mici, motiv pentru care 2WD rămâne configurația implicită pentru utilizarea obișnuită, acolo unde condițiile rareori cer mai mult.

Limita tracțiunii pe două roți devine evidentă în momentul în care aderența este insuficientă. Cu cuplul trimis doar către o singură punte, vehiculul dispune de mai puțină aderență cumulată pe carosabil ud, înghețat, înzăpezit, noroios sau pe suprafețe afânate și are tendința să patineze mai ușor la pornire din loc sau la urcarea pantelor în condiții slabe. Mașinile cu tracțiune față se descurcă, în general, mai bine iarna decât cele cu tracțiune spate, datorită greutății motorului așezate peste roțile motoare, însă nici una nu se ridică la siguranța oferită de patru roți motoare.

Exact acest gol este acoperit de sistemele cu tracțiune integrală sau cu tracțiune pe toate roțile, care distribuie cuplul către ambele punți pentru a maximiza aderența, cu prețul greutății, complexității, costurilor și al consumului mai mare. Alegerea dintre 2WD și un sistem cu toate roțile motoare este, prin urmare, un compromis practic: cei mai mulți șoferi, pe drumuri asfaltate și în climat temperat, sunt bine serviți de soluția mai ușoară și mai economică a tracțiunii pe două roți, în timp ce cei care întâlnesc frecvent zăpadă, lucrări de tractare sau drumuri dificile pot justifica echipamentul suplimentar. În notație de cod, o mașină cu patru roți și tracțiune pe două roți se mai scrie și 4x2.