Girație (Yaw)

Girația este rotația vehiculului în jurul axei sale verticale, măsura cantității și a vitezei cu care mașina se rotește la stânga sau la dreapta, privită de sus. Conceptul contează pentru că, în esență, conducerea unei mașini înseamnă controlul girației ei: de fiecare dată când se rotește volanul, intenția este de a roti caroseria pentru a o orienta într-o nouă direcție, iar diferența dintre un viraj sigur și pierderea controlului stă în faptul că această rotație corespunde sau nu dorinței șoferului. Preluat din aeronautică, termenul oferă inginerilor un mod precis de a descrie și gestiona comportamentul de rotație al mașinii.

Girația este una dintre cele trei axe de rotație care descriu mișcarea unui vehicul în spațiu. Tangajul este rotația în jurul axei laterale, botul coborând la frânare sau ridicându-se la accelerare; ruliul este rotația în jurul axei longitudinale, caroseria înclinându-se spre exteriorul virajului; iar girația este rotația în jurul axei verticale, botul mișcându-se la stânga sau la dreapta. Rata acestei rotații, rata de girație, se măsoară în grade pe secundă cu un senzor giroscopic de girație și descrie cât de rapid își schimbă mașina direcția în care este orientată.

Acest semnal al ratei de girație este una dintre cele mai importante intrări pentru electronica modernă a șasiului. Controlul electronic al stabilității (ESC) compară rata de girație reală, primită de la senzor, cu rata de girație pe care șoferul o cere prin unghiul volanului și prin viteza mașinii. Când cele două diverg, sistemul știe că mașina se rotește diferit față de intenția șoferului și intervine frânând selectiv anumite roți și reducând puterea motorului pentru a aduce rotația reală în concordanță cu cea dorită. Fără o citire precisă a girației, controlul stabilității nu ar putea funcționa.

Calitatea ținutei de drum a unei mașini poate fi descrisă aproape integral în termeni de girație. Când mașina se rotește mai puțin decât cere comanda de la volan, roțile din față rămân fără aderență și mașina subvirează, ieșind larg din viraj. Când se rotește mai mult decât s-a cerut, spatele pierde aderența și mașina supravirează, trenul spate alunecând spre exterior. Prea puțină girație înseamnă că mașina nu intră în viraj; prea multă, și rotația scapă de sub controlul șoferului. O girație excesivă și necontrolată este exact ceea ce înseamnă o piruetă: mașina rotindu-se liber în jurul axei verticale fără nicio legătură cu direcția de deplasare.

Pentru că girația stă în centrul dinamicii vehiculului, ea este ținta unei întregi familii de tehnologii de control. Pe lângă controlul stabilității, controlul activ al girației și torque vectoringul adaugă sau scad în mod deliberat cuplul transmis prin roțile aceleiași axe pentru a genera un moment de rotație, ajutând mașina să intre mai precis într-un viraj sau menținând-o stabilă la limită. Controlul stabilității la ruliu monitorizează mișcările conexe pentru a preveni răsturnarea vehiculelor înalte. În fiecare caz, ideea de bază este aceeași: detectând și modelând girația mașinii, inginerii transformă o axă abstractă de rotație într-o dimensiune gestionată direct, atât pentru siguranță, cât și pentru agilitate.