Airbag (SRS)

Airbagul, desemnat prin SRS de la Supplemental Restraint System (sistem suplimentar de retenție), este o pernă pliată din material textil care se umflă aproape instantaneu în timpul unei coliziuni grave pentru a atenua impactul dintre corpul ocupantului și interiorul dur al mașinii. Există pentru a distribui forțele de decelerare ale unui accident pe o suprafață mai mare și pe un interval de timp mai lung, împiedicând capul și toracele să lovească volanul, bordul, stâlpii sau geamurile la viteză maximă. Cuvântul suplimentar este ales cu grijă: airbagul este conceput să lucreze împreună cu centura de siguranță, nu în locul ei.

Declanșarea este extraordinar de rapidă. Senzorii de impact detectează decelerarea bruscă a unei coliziuni și trimit semnalul către unitatea de control al airbagurilor, care, dacă confirmă o coliziune reală, aprinde un detonator din interiorul generatorului de gaz. Generatorul produce rapid gaz, în mod tradițional prin arderea unui propergol solid precum azida de sodiu în construcțiile mai vechi sau compuși mai curați în cele moderne, iar în unele cazuri prin eliberarea unui gaz comprimat stocat. Astfel se umple punga de nailon în aproximativ douăzeci până la treizeci de milisecunde, mult mai repede decât o clipire. Punga începe apoi să se dezumfle prin niște orificii aproape imediat, astfel încât, în momentul în care ocupantul ia contact, ea cedează deja, amortizând corpul în loc să-i prezinte o suprafață rigidă.

Efectul de protecție este cel mai mare pentru cap și trunchi, regiunile cele mai vulnerabile la leziuni fatale într-o coliziune frontală. Prinzând ocupantul pe o suprafață mare, plină cu gaz, airbagul reduce forțele de vârf asupra craniului, gâtului și toracelui și micșorează riscul de contact cu structurile pătrunse în habitaclu. Esențial este că sistemul se bazează pe centură pentru a poziționa corect ocupantul și pentru a-i încetini mișcarea înainte, astfel încât acesta să întâlnească punga la momentul și la distanța potrivită; un ocupant fără centură poate fi prea aproape în clipa declanșării, transformând un dispozitiv salvator de vieți într-o sursă de leziuni.

Vehiculele moderne au mult mai multe airbaguri decât singurul airbag al șoferului din construcțiile timpurii. Airbagurile frontale protejează șoferul și pasagerul din față, în timp ce airbagurile laterale, din scaune sau din portiere, protejează toracele și bazinul la un impact lateral. Airbagurile tip cortină coboară din pavilion pentru a acoperi geamurile laterale și a proteja capul ocupanților din față și din spate și pentru a reduce ejectarea, iar unitățile suplimentare, precum cele pentru genunchi, cele pentru partea opusă impactului și chiar airbagul central dintre scaunele din față, tratează tipare specifice de leziuni. Fiecare este reglat pentru anumite tipuri de coliziune.

Airbagurile au și limitări și aspecte de întreținere. Sunt dispozitive de unică folosință, care trebuie înlocuite după declanșare, sistemul se autotestează la fiecare pornire, iar un martor SRS aprins permanent semnalează o defecțiune ce trebuie investigată, fiindcă un airbag dezactivat nu oferă nicio protecție. Sunt concepute să se declanșeze doar la impacturi semnificative din direcția relevantă, nu la lovituri minore. Airbagul lucrează ca parte a unui sistem integrat de retenție, condus de unitatea electronică de control al airbagurilor, asociat cu pretensionatoarele centurilor și cu airbagurile tip cortină ori de geam și completat de zonele de deformare programată ale mașinii, care gestionează energia structurală pentru care sunt calibrate airbagurile.