Tracțiune integrală pe patru roți (4WD)

Tracțiunea integrală pe patru roți, notată 4WD sau 4x4, este o arhitectură de transmisie care livrează puterea motorului simultan la toate cele patru roți, nu doar la o singură punte. Rolul ei este să maximizeze aderența, fiindcă un vehicul care apasă pe patru petice de contact cu solul are mult mai multe șanse să găsească priză pe suprafețe alunecoase, denivelate sau friabile decât unul care folosește doar două roți motoare. În varianta clasică, întâlnită pe vehiculele off-road serioase, sistemul nu se rezumă la a antrena toate roțile, ci adaugă o cutie de transfer cu reductor și mecanisme de blocare gândite pentru teren dificil.

Elementul definitoriu este cutia de transfer, montată în spatele cutiei de viteze principale, care împarte cuplul între puntea față și puntea spate prin doi arbori cardanici separați. În configurația tradițională, această cutie de transfer dispune și de o gamă scurtă, adică un al doilea set de rapoarte mult mai mici, care multiplică spectaculos cuplul și încetinește întregul ansamblu pentru a putea înainta pas cu pas peste stânci, prin vaduri sau pe coborâri abrupte controlate. Blocajele de diferențial, montate la centru, pe spate și uneori pe față, pot cupla rigid arborii sau roțile vizate, astfel încât tracțiunea să nu se piardă pe o singură roată care patinează în gol, iar fiecare roată să continue să se învârtă indiferent cât de puțină aderență au celelalte.

Pentru șofer, toate acestea înseamnă o capacitate reală pe orice tip de teren. Reductorul permite înaintarea milimetrică, cu forță mare și control fin, acolo unde o cutie obișnuită ar avea rapoarte mult prea lungi, în timp ce blocajele garantează deplasarea înainte pe șanțuri încrucișate, prin noroi adânc sau prin nisip, situații în care un vehicul cu diferențiale deschise s-ar opri. De aceea sistemele 4WD tradiționale sunt alegerea pentru autovehicule utilitare, pentru folosință agricolă și pentru expediții, unde fiabilitatea tracțiunii contează mai mult decât rafinamentul pe asfalt.

Sistemele 4WD se împart, în mare, în part-time și full-time. Un sistem part-time funcționează cel mai adesea cu tracțiune pe două roți și este cuplat de șofer doar atunci când este nevoie; esențial, el nu are diferențial central, iar la cuplare puntea față și puntea spate sunt legate rigid. Acest lucru îl face robust și simplu, dar interzice categoric utilizarea pe asfalt uscat, unde punțile nu pot prelua diferența de viteză apărută în viraje, iar tensiunile rezultate în transmisie produc smucituri și uzură accelerată. Un sistem full-time folosește un diferențial central și poate rămâne cuplat permanent, pe orice tip de suprafață.

Diferența dintre tracțiunea integrală 4WD și cea AWD ține în bună măsură de filosofie și de hardware. 4WD-ul tinde să fie mai rezistent, construit pe șasiu separat și orientat spre off-road, cu moduri selectate deliberat de șofer, reductor și blocaje, în timp ce AWD-ul desemnează de regulă un sistem permanent, orientat spre asfalt, care distribuie cuplul automat, fără gamă scurtă. Înțelegerea legăturii dintre 4WD și AWD, a variantelor part-time și full-time și a cutiei de transfer care îl definește arată de ce acest termen continuă să semnaleze o capacitate reală de off-road, nu doar o siguranță suplimentară pe vreme proastă.