Sistem de control al tracțiunii (TCS)

Sistemul de control al tracțiunii, prescurtat de regulă TCS, împiedică patinarea inutilă a roților motoare atunci când motorul livrează mai mult cuplu decât poate transmite aderența disponibilă, mai ales în timpul accelerării. Există pentru că o roată care patinează nu produce aproape niciun impuls de înaintare și poate destabiliza mașina; pe suprafețe alunecoase, un șofer poate cere cu ușurință mai multă putere decât pot transmite pneurile la sol, iar TCS gestionează automat acest dezechilibru, mult mai rapid decât permit reflexele umane.

Sistemul folosește în comun componentele de bază cu sistemul antiblocare al frânelor, bazându-se pe aceiași senzori de viteză a roților montați la fiecare colț. Comparând vitezele de rotație ale roților, unitatea de comandă poate identifica momentul în care o roată motoare se învârte vizibil mai repede decât celelalte, semnătura clară a pierderii aderenței. După ce a detectat patinarea, intervine prin două mecanisme principale. Poate reduce cuplul livrat de motor — întârziind aprinderea, întrerupând alimentarea cu combustibil a unor cilindri sau închizând electronic clapeta de accelerație — și poate aplica frâna asupra roții care patinează, ceea ce, pe o punte motoare, transferă cuplul prin diferențial către roata cu mai multă aderență, acționând oarecum ca un diferențial cu alunecare limitată.

Beneficiul pentru șofer este menținerea unei accelerări controlate și eficiente în condiții în care roțile ar patina altfel: la demararea pe asfalt ud, gheață, zăpadă, pietriș sau o acostare cu noroi, la accelerarea puternică la ieșirea dintr-un viraj ud sau la urcarea unei pante alunecoase. Menținând roțile motoare la limita aderenței, în loc să le lase să patineze liber, TCS păstrează atât înaintarea, cât și stabilitatea direcțională, întrucât o roată care patinează opune puțină rezistență la deplasarea laterală și poate provoca o derapare, mai ales la mașinile cu tracțiune pe spate.

Controlul tracțiunii poate fi privit cel mai bine ca o etapă importantă în evoluția sistemelor electronice de asistare a șasiului. S-a construit direct pe infrastructura de detectare a vitezei roților și de acționare a frânelor a sistemului ABS și, la rândul său, a oferit fundamentul controlului electronic al stabilității, care adaugă un senzor de viteză de girație și informația privind unghiul volanului pentru a interveni nu doar la accelerare, ci ori de câte ori mașina începe să se abată de la traiectoria dorită de șofer. La multe vehicule, TCS și controlul stabilității sunt integrate într-un singur modul și gestionate de un software comun.

Există nuanțe care merită înțelese. TCS nu poate crea aderență acolo unde nu există; pe o suprafață complet lipsită de frecare, el doar limitează patinarea fără a permite deplasarea, iar în zăpadă adâncă sau nisip afânat o cantitate mică de patinare controlată este uneori utilă, motiv pentru care multe mașini permit dezactivarea parțială sau totală a sistemului. O intervenție agresivă poate fi resimțită ca o reținere de moment a puterii motorului. Sistemul este strâns legat de ABS și de controlul electronic al stabilității, cu care împarte componentele hardware, de diferențialul cu alunecare limitată pe care îl imită funcțional și de repartizarea electronică a forței de frânare, ca parte a unui ansamblu coordonat de sisteme electronice de frânare și tracțiune.